08.06.2011

Ce ar fi fost dacă...

Vara. Termometrul cu alcool(hm mm, alcool) arata 30 de grade Celsius și e exasperant pentru mine ca urăsc caldura și încălzirea globala și ceaiul cald. Dar deja vorbesc prostii:)). Ce vroiam sa va zic vouă, celor n cititori(cu n cuprins intre 0 și infinit sper), este cum omul își face singur viata mai grea prin procesele de conștiința pe care și le face în legătura cu orice decizie pe care o face. Indiferent de cât de proasta sau de buna ar fi cealaltă varianta, noi tot ne întrebăm daca alegerile noastre au fost corecte, iar timpul nu face altceva decât sa exacerbeze aceste dubii. Dar, ca de obicei, va las pe voi sa fiți cei care sa va gândiți ce decizii ați făcut în ultima vreme și sa realizați singuri cât de mult va chinuie conștiința sau nu. Ca de încheiere, vreau sa spun un citat care cred ca nu-mi aparține, dar care mi se pare foarte bun pentru a descrie o tipologie des întâlnita la oameni, anume optimismul/pesimismul: "Pesimistul se refugiază în trecut, realistul trăiește prezentul, iar optimistul visează viitorul."
Cei care credeți ca știți cine a spus-o primul sa-mi spună și mie ca as vrea sa-l cunosc pe omul care a putut gândi asa ceva. Pana pe data viitoare ciao.

2 comentarii:

Diana Claudia spunea...

Ce ar fi fost daca...?...cat incerc sa nu imi pun intrebarea asta pt ca constientizez ca numai ma amagesc sigura( ca sa fim seriosi...oameni in general isi formuleaza diferite ipoteze favorabile lor nu invers..)..totusi sunt momente cand constiinta asta chiar imi da batai de cap...cat de inutila pare intrebarea si totusi cat de mult te poate macina nesiguranta decizilor tale...in orice caz ai ales un subiect foarte tare si imi place cum ai scris( mai ales citatul..care e si foarte true:p)...ce ar fi fost daca nu ai fi scris postarea:P?

TheBestPessimist spunea...

incep sa cred ca citatul are un sambure de adevar...